De mici suntem învățați că această viață este exact ca o călătorie a unui erou, prin intermediul poveștilor și al basmelor la care avem acces în copilărie.

În  toate aceste povesti, eroul, plecat din sânul familiei, trece prin diferite experiențe în care îi sunt testate abilitățile și cunoașterea. Învață de-a lungul călătoriei sale dualitatea, diferența dintre bine și rău, durerea, dorul de nucleul familie, însă, oricât de des ar avea tendința să renunțe, acea misiune care i-a fost încredințată nu-l lasă să se abată de la drumul său, cu atât mai mult cu cât, la capătul călătoriei sale îl așteaptă un premiu. Pentru unii eroi este dragostea și șansa de a-și forma o familie, asigurând continuitatea neamului, pentru alții este vorba de vreo putere nemaivăzută și nemaiîntâlnită.

Nimic rău în aparență, ba din contră, am spune că această călătorie este una profund inițiatică, în care tânărul erou își călește personalitatea, își cunoaște lumina și întunericul și după toate acestea, se alege și cu premiul cel mare.

Însă, în realitate, această călătorie a eroului introduce insidios valoarea merituozității. Această valoare, astăzi, în timpurile noastre, dă o foarte mare bătaie de cap multora dintre noi.

În  lipsa unui drum provocator de trecere de la copilărie la maturitate, mulți pot crede că nu merită să primească premiul cel mare. Dacă nu ai vărsat sânge pe altarul devenirii tale înseamnă că nu meriți să primești ceea îți dorești cel mai mult.

Și, cu această credință adânc înrădăcinată de „nu merit”, se construiesc programe și tipare comportamentale care vor arunca la distanță în permanență ceea ce ne dorim cel mai mult.

Mulți vor pleca în călătorii inițiatice dure, urmărind ultimele trenduri în materie de sacrificiu și asceza. Unii vor pleca concret la război, nu al lor, al altora, din dorința de a simți că în sfârșit merită, iar alții se vor alătura unor grupuri, ideologii, doar să simtă ca aparțin și „lupta” pentru o cauză mai mare decât a lor.

Tendința naturală a omului este de a se alătura grupurilor care măcar în teorie au valori comune cu ale lor, sau care promit acel sfânt Graal pe care ei și-l doresc.

Ce nu înțeleg mulți este că fiecare sistem în parte, va avea caracteristicile sale și, de cele mai multe ori va veni cu condiționări și limitări mult sub potențialul individual, lăsând eroul nostru confuz și frustrat simțind cum se îndepărtează de țelul său.

Orice sistem este imperfect, iar în cadrul său nu poți să urci mai mult decât permite sistemul în sine, așa cum a fost el proiectat de inițiatorul său. În funcție de longevitatea sistemului, el se va dezvolta orizontal, creând un hățiș de probe și labirinturi, făcând imposibilă ascensiunea pe verticală. În momentul în care te-ai asimilat unui sistem și îți pierzi identitatea și scopul tău primar se dizolvă în scopul organizației, îți va fi foarte dificil să te sustragi sistemului și să-ți continui călătoria spre premiul tău cel mare.

Rolul unor astfel de sisteme este și el clar, iar cel care se alătură lor are lecții complexe de învățat înainte să poată merge mai departe. Însă nu toți aderă unui sistem, sau dacă o fac este pe termen scurt, atât cât să-și ia lecțiile necesare și vor merge mai departe. Cei care sunt asimilați de sistem sunt cei care cred cel mai profund că ei nu merită. Și chiar dacă realizează la un moment dat situația în care se află, li se pare mult prea dificil să iasă din ansamblul în care sunt, ideea generală fiind asociată cu a o lua de la 0. Însă acest 0 nu este același 0 de la care au plecat anterior. Este un 0 situat pe verticală, deasupra celui inițial, iar spirala ce duce de la unul la celălalt este și ea construită cu lecții, cu succese, cu eșecuri, cu experiențe care au schimbat fundamental eroul nostru.

Nici un 0 nu este egal cu altul, deoarece fiecare se află situat într-un alt punct al existenței noastre. Iar dacă aveți senzația ca nu meritați pentru că nu v-ați sacrificat pe altarul vieții, urmăriți acest parcurs de la un 0 la altul și vedeți câte ați învățat.

Vă garantez că orice mișcare, liniară, în spirală, ascendent sau descendent vine la pachet cu experiențe, cu asimilări de perspective, posibilități și abilități.

În  esență eroul nostru crește și se transformă chiar și atunci când nu este conștient de asta. Însă cum o face este mai important. Poate alege calea naturală a vieții bucurându-se de fiecare experiență, sau se va expune acelui sentiment că „trebuie să fie greu” și va alege acele misiuni și drumuri pline de obstacole, de chin, de provocare care îl va face să simtă până în măduva oaselor ca merită.

Si e trist, sincer, că ne chinuim singuri și alegem inconștient toate acele situații care fac creșterea sinonimă cu șocul, cu jugul, cu greutatea. Realitatea este că putem alege să fie și altfel. Cu bucurie, cu joc și joacă, știind că tot ceea ce ne dorim putem obține cu ușurință, trecând prin acele experiențe necesare cu acceptare și conștientizare și nu cu răni și cicatrici ce vor durea mai rău decât rana în sine.

Eroul nostru interior are nevoie să înțeleagă că premiul de la capătul drumului este format din toate bucățelele de premii câștigate de-a lungul drumului și fără ele, bucuria de final va fi goală. Iar felul în care vom obține aceste bucățele de-a lungul drumului va determina succesul nostru final. Dacă la capăt de drum eroul va avea inima frântă, va fi plin de râni și de cicatrici atât fizice, psihice cât și emoționale, ceea ce va primi la final va considera că nu va echilibra tot ce a pierdut de-a lungul drumului. Și atunci o nouă credință se va clădi în el, că nu merită să pornești la drum pentru ceea ce-ți dorești și va rămâne în siguranța casei sale, sperând că, deși nu va câștiga nimic, măcar nu va mai pierde.

Dacă eroului i s-ar spune de la bun început că drumul în sine este câștigul vieții sale și că fiecare pas este un pas către devenirea sa și că tot ce aduce este de neprețuit.

Eroul are nevoie să știe că tot ceea ce experimentează este exact așa cum el a decis la nivel interior. Dacă se acceptă și se iubește suficient de mult, va găsi întotdeauna calea care îl va susține și îi va da toate uneltele de care are nevoie, indiferent de gradul de dificultate al drumului, făcând din călătoria sa o bucurie și o experiență pe care nu o va regreta niciodată.