Pe măsură ce creștem și ne educăm, procesul de evoluție ne conturează personalitatea, care, la pachet cu realitatea în care ne desfășurăm, ajunge să ne contureze ceea ce numim identitate.

De-a lungul procesului de maturizare această identitate este construită din totalitatea trăsăturilor de caracter, abilități, capacități, statut și dinamica socială, ajungând într-un punct al vieții noastre să luăm decizii și să acționăm conform acestei identități asumate.

Se spune că este important să te cunoști pe tine pentru a trăi viața pe care ți-o dorești, însă mult prea puțin se discută despre necesitatea detașării de identitățile asumate și înțelegerea profundă a faptului că ele sunt supuse schimbării, transformării și rafinării pe măsură ce individul parcurge acest drum al vieții.

De-a lungul existenței mele nici una dintre identitățile pe care le credeam definitorii nu au rămas în picioare. Pe măsură ce am crescut și am evoluat și ele s-au cizelat, s-au întrepătruns, s-au adaptat modificării stării de conștiință și a percepției asupra ce înseamnă individul, viața.

Nimic din ceea ce credeam că sunt nu mai are valoare în fața multitudinii de posibilități a ceea ce am fost și ce pot deveni. Identitatea mea astăzi face achiziții de comportamente, roluri, personalități și mini-identități.

La un interval bine stabilit, conform structurii proprii, această identitate se transformă radical, incorporând în cicluri de existență structuri și noi moduri de a fi.

Daca atunci când suntem copii visăm să facem anumite lucruri, să trăim într-un anume fel, pe măsură ce creștem și avem acces la diverse influențe și informații, optica și dorința capătă nuanțe complexe și astfel adultul se trezește în fața unui infinit de posibilități. Cei care sunt foarte atașați de identitatea frumos aranjată vor avea impedimente majore de a accesa aceste posibilități, identificând posibilitatea cu risc și experimentarea cu renunțare la ceea ce credeau a fi adevărat și valabil în raport cu sine.

Cheia schimbării vine prin capacitatea nativă umană de transformare. Ea este perfect aliniată cu mecanismele universului care transformă tot ceea ce nu mai este suficient, satisfăcător, sau de ajutor. Totul înseamnă mișcare în univers. Nimic nu este stagnant, totul se mișcă, se transformă. Mereu glumesc că până și morții circulă, deci, ca un viu identificat, ce scuză as avea să stau pe loc? Nimic nu este de nestrămutat și nimic nu scapă de procesul transformării. Secretul se află în deschiderea fiecăruia de a se lăsa șlefuiți, transformați și de posibilitatea de a trăi acest proces cu ușurință, fără lupta, fără opoziție.

Identitatea unui individ este în directă legătură cu capacitatea să de a lăsa viața să se manifeste prin el, îmbrățișând schimbarea ca pe un plus și nu ca pe ceva ce vine să văduvească de ce achiziționase până la acel moment. Aici intervine optica asupra ce însemnă să dai, ce însemnă să primești și echilibrul dintre cele două.

Viața este un dans, iar individul este modul prin care viața își manifestă în plan fizic acest dans. Viața însăși nu are o identitate clară și este mai degrabă un concept ce poate manifesta diverse identități și forme de exprimare.

La nivel spiritual individul, de cele mai multe ori, se blochează la integrarea conceptului de individualitate în diversitate, fiindu-i dificil să se raporteze clar la el și la Univers, crezând că își pierde individualitatea, deci identitatea, doar prin acceptarea sa de integrare și asimilare într-un sistem mai mare, mai complex. În fața atâtor posibilități rezistența la schimbare și la experimentare crește, persoana având un puternic instinct de individualitate, contrastând flagrant cu o nevoie puternică de apartenență.

În practică am observat că cea mai mare frică este identică cu cea mai mare dorință și anume abandonarea în energia primordială, forța vitală fiind cea care preia controlul. Nevoia profundă de întoarcere la Sursa din care am fost creați, acel acasă mult dorit, este sabotată de frica de contopire și anulare a propriei individualități.

Am simțit pe pielea mea această nevoie de a controla mecanismele universului mascată de o sete de cunoaștere dincolo de rațiune, însă acest drum m-a învățat pas cu pas cum să accept tot ceea ce am fost, ce sunt și să îmbrățișez posibilitățile a ceea ce pot fi. Necunoscutul sperie, însă atunci când am înțeles ca sunt atât Sursa cât și Creatorul, am căpătat acea încredere nestrămutată în acest proces al vieții. Atunci când mă încăpățânez să controlez mă lupt cu însăși Creația. Atunci când permit să mă transform în ceea ce am nevoie, mă aliniez cu viața, iar ea găsește prin mine un canal de exprimare și manifestare liber de prejudecăți și obstacole impuse de o identitate anume. Am descoperit că atunci când mă detașez de identitatea mea de la momentul respectiv devin fără granițe, alegând în fiecare clipă prin fiecare decizie cine sunt și cine vreau să fiu, necontrolând nimic, ci doar unindu-mă cu forța primordială care vrea același lucru ca și mine și anume cunoaștere.

Frica de bază în spatele oricăror reacții incompatibile cu viața este însăși frica de moarte. Neacceptarea acestui ciclu produce la nivel profund individului mecanisme ce paralizează viața, făcând din moarte o certitudine.

Moartea nu înseamnă nimic, zero, vid, ci înseamnă transformare, înseamnă doar o trecere de la o stare la alta, o continuare într-o nouă formă ce permite noi experiențe și experimentări.

Cu cât vom învăța să dam voie identității noastre să se transforme, cu atât vom permite vieții să se manifeste prin noi mai plin, mai intens, mai mult, mai complex și pentru un timp mai îndelungat. Și astfel, moartea, acest Înger al Transformării, va fi doar un ghid de la o formă de a fi de ieri la o nouă formă de a fi de astăzi, oferindu-ne cadouri noi și valoroase pentru noua identitate emergentă.