În această lume de viteza și creștere tehnologică a apărut din ce în ce mai mult nevoia de întoarcere la sine. Sinele, pentru mulți, este acea parte nealterată de impactul și de trendul societății fizice, acea parte atemporală a ființei noastre.

În acest scop au apărut îndrumători și sisteme de practică spirituală, într-un număr atât de covârșitor, încât omul, în  căutarea sinelui său real a tot căzut și căzut în realitățile altora.

Evident că au apărut ideologii și sisteme cu condiționări demne de religii, de fapt, alte religii mascate de terminologia spiritualității. Au apărut scări de valori spirituale, și o accentuată credință că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

Privesc cu un zâmbet schițat de tristețe că omul, rupt de iluzia separării a reușit să creeze sisteme pentru această unificare, având ca rezultat o separare și mai profundă. Este interesant să vezi cum, în încercarea de a descurca ghemul de ață, reușești sa îl înnozi și mai tare, și, pentru că oricum nu știi cum să-l dezlegi, creezi competiții de virtuozitate pe baza încâlcelii pe care ai reușit s-o faci, culmea, cu ușurință, și îți arogi dreptul de a intermedia o legătură cu divinitatea care îți dă doar ție, iar tu vei dezlega ghemul vieții doar atunci când „va fi momentul”.

Nu mă înțelege greșit, fiecare dintre noi vibrează cu un ghem și cu toată arta dramatică ce înconjoară ghemul vieții.

Și astfel, mulți care se trezesc parcă păliți de grație divină printr-o simplitate uimitoare, încep sa aibă curaj să rupă ușa „administrației” și constată că erau așteptați de mult timp!

Și abia atunci încep să înțeleagă că spiritualitatea asta se mănâncă cu simplitate,  și din simplitatea ei se naște toată frumusețea creației, cu toate contrastele și paradoxurile ei.

Am învățat de-a lungul practicii mele că spiritual este fiecare moment în care ești prezent. Nimic nu este bun, nimic nu este rău, ci totul doar este!

Gradele de comparație atunci când vine vorba de spiritualitate sunt false, create de orgolii care vor să fie mai cu mot în această „cursă ” de reîntoarcere la origini.

Astfel că, varianta în care simți nevoia să pui eticheta de spiritualitate fiecărui lucru pe care îl faci si fiecărui obiect pe care îl mânuiești, te anunț ca nu ești spiritual, doar disimulezi, așa cum ai învățat probabil de alții, o lumina artificiala deasupra a ceea ce ești cu adevărat.

Și știu că ne este frica să nu fim strălucitori!

Dacă îți iei cănița spirituală cu o mantră budistă, și bei amestecul de ceaiuri cu denumiri orientale, că de, păpădia, coada calului și coada șoricelului nu sună prea fancy, și te așezi într-o poziție spirituală de yoga, sau semi yoga că poate nu ești chiar atât de flexibil, și clar și aici vina aparține neamului care a pus pe șoldurile tale toată karma care te împiedica să faci opturi, și începi să fredonezi o mantra, și ea într-o limbă cât mai spirituală, te anunț cu regret că te-au transformat, în cel mai bun caz, într-o gâscă, care preferă să copieze comportamente în ideea că va fi acceptată acolo unde doar cei “aleși” au acces.

Spiritualitatea asta se mănâncă cu multă experiență, proprie, trecută prin filtre proprii, analizată și răs-analizată, cu multă introspecție, și cu multă deschidere către schimbare.

Spiritualitatea te învață că nimic nu este permanent, totul este în schimbare, și totul are un ciclu foarte bine stabilit între naștere și moarte. Nici viața nu este permanentă, și nici moartea nu poate fi permanentă. Totul se transformă, și totul capătă noi forme, experimentând fiecare unghi posibil al acestui Univers.

A fi spiritual înseamnă a fi un spirit întrupat, care iubește și prețuiește simultan atât corpul fizic și universul material, cât și energia în toate gradele și frecvențele sale. Spiritualii adevărați sunt oamenii complecși, care se bucură de fiecare clipă, și de tot ceea ce pot trăi într-o secundă. A fi spiritual nu înseamnă să renunți la ceva, ci doar să rafinezi tot ceea ce dai și tot ceea ce primești.

Astfel, spiritualul are tot, de la bani, la sentimente. Are posibilități și oportunități infinite deoarece a înțeles că Sursa curge prin el. Iar dacă Sursa curge prin tine cu ușurință, împreună experimentați tot ce este posibil.

Spiritualul are Ego. Nu și-l omoară, nu și-l aleargă cu barda sau sabia de lumina să-i ia capul mișelului. Spiritualul a înțeles că Egoul său are nevoie doar să crească sănătos, să se educe, deoarece, în planul fizic, el este cel care îl ține efectiv, ad litteram, în viață.

Spiritualul face diferența dintre Ego si orgoliu. Egoul vine doar să te protejeze și să te țină în viață, pe când orgoliul vine din întunericul tău, cel de care fugi constant în speranța că nu-ți va șifona strălucirea, iar rolul său este de a manifesta întunericul personal, de cele mai multe ori prin alții.

Spiritualitatea asta vine la pachet cu non-judecată, cu acceptare, cu liniște, cu bucurie, cu trăiri profunde chiar și acolo unde simplitatea si banalitatea domnesc.

Spiritualitatea ține de spirit și de complexitatea sa. Ține de felul în care spiritul călătorește prin fiecare univers, învățând, transformându-se, crescând.

Spiritualii lumii sunt cei mai tăcuți, pentru că ei nu au nevoie să demonstreze ceva, ei doar sunt și trăiesc complex fiecare respirație, și fiecare clipă pentru ei înseamnă salturi cuantice.

Cu cât te unești mai mult cu spiritul tău și cu Sursa, cu atât totul ți se pare infinit de mic, și infinit de mare în același timp.

Aaa, și da, timpul nu mai există, ci este doar un instrument, o capacitate interna de a gestiona multiplele realități pe care le trăim în același spațiu.

Spiritualitatea ta depinde de gradul tău de a fi complex, asumat, lumină și întuneric simultan, și de ceea ce decizi să faci cu tot ceea ce ești!