Este cunoscut încă din timpuri străvechi că boala corpului fizic este în strânsă legătură cu emoțiile noastre.

Vindecătorii din antichitate tratau bolile ca pe un simptom al unei dereglări în câmpul energo informațional al pacientului. Știau de la înaintașii lor că prezența bolii nu este altceva decât un mesager care indică starea emoțională a pacientului lor.

Astfel, medicina din vechime trata omul dintr-o perspectiva holistică, adresându-se bolii pe toate palierele sale: emoțional, mental, energetic și fizic.

Știm că energia precedă fizicul, agresiunea întâmplându-se întâi în structurile subtile ale ființei noastre, manifestându-se în planul fizic ca ultim resort de atenționare asupra dezechilibrului interior.

Boala, luată ca un mecanism, are în componența sa mai multe structuri: entitatea bolii, programe și algoritmi energetici și câmp energetic.

Entitatea bolii nu este altceva decât conștiința bolii în sine, reprezentată de o entitate de sine stătătoare, cu un program clar de acțiune, un gardian responsabil cu buna desfășurare a programului de bază. Entitatea bolii este cea responsabilă cu protejarea nucleului bolii.

Programele și algoritmii energetici sunt totalitatea „indicațiilor” de manifestare a bolii pe toate planurile existențiale ale individului. Ele conțin momentul 0 al creării bolii în sine, frecvențe care susțin boala și entitatea sa, precum și dinamica pe care individul o va manifesta atât la nivel interior, în raport cu sine și viața sa, cât și la exterior cu persoanele și ființele cu care intră în contact.

Câmpul energetic al bolii reprezintă forma bolii de la nivel energetic până la nivel fizic, aici incluzând forma sa fizică de manifestare (tumori, infecții, tăieturi, etc) și este cel care influențează întregul organism și funcționarea sa. Câmpul energetic este cel care atrage în proximitatea pacientului evenimente, stări, oameni compatibile cu nivelul vibrațional al bolii.

Intenția bolii, la nivel de simbolism, este să atragă atenția purtătorului său că are nevoie să-și revizuiască mecanismele de raportare la sine, la lume și la adevărul divin. Ea apare doar ca să învețe pe cel vizat cum poate să își îmbunătățească viața, să evolueze și cum funcționează ca individ.

Întotdeauna formarea unei boli apare după o serie de disfuncții ce se declanșează la nivel de structură interioară a individului. Exact ca un organism ce este infectat de un virus și pe rând, tot ceea ce îl alcătuiește devine corupt, inoperabil corespunzător, iar în final cedează, devenind complet nefuncțional. Momentul intervenției asupra bolii este clar cel care determină evoluția viitoare a persoanei afectate.

Primele semne ale unei boli viitoare sunt stările emoționale. În era noastră, deși dezvoltarea personală a luat foarte mare avânt ca trend, capacitatea individului de a se conecta la stările sale emoționale rămâne mică și complet ineficientă.

Trăirile emoționale vin în permanență la pachet cu gânduri. Aceste gânduri funcționează ca un decodor ce traduce starea emoțională la nivel mental, astfel încât individul să poată identifica din timp traseul pe care îl va urma acea emoție și care sunt posibilitățile sale de manifestare.

Suntem învățați să ne reprimăm emoțiile și am devenit în ani experți în scindarea corpului emoțional de restul ființei noastre, neînțelegând că emoția este în directă legătură cu sufletul nostru și unicul mesager care ne arată starea de fapt a ceea ce suntem la nivel holistic ca ființe.

Dacă am fi știut mai din timp că emoția, fie ea și negativă, prin simpla sa manifestare ne ajută să declanșăm un proces de introspecție care poate duce spre evoluția noastră, boala, așa cum o știm în ziua de astăzi, nu ar fi existat.

Personal am învățat sa-mi valorific emoțiile negative, lăsându-le să se manifeste până la punctul lor maxim, știind că în cele din urmă intensitatea va scădea, permițându-mi să evaluez și să analizez drumul pe care vreau să merg mai departe. Emoția nu este altceva decât acea presiune eliberată de ființa noastră, acel barometru care știe că în lipsa acestei eliberări întregul sistem este supus riscului de implozie sau explozie.

Un banal sforăit, deranjant mai mult pentru cei de lângă protagoniștii acestei manifestări are implicații profund emoționale și psihologice. În acest caz, sforăitul este boala, iar el este mesagerul unei lupte profund interioare intre individ și mecanismele vieții.

Sforăitul are legătură cu respirația, cu schimbul automat între viață și moarte, între pozitiv și negativ și transformarea de la dualitate la polaritate. Oamenii care se preocupă în mod conștient mult prea puțin cu inconștientul au tendința de a se cufunda deosebit de adânc în somn, permițându-și o destindere prea puternică după o încordare mult prea mare.

Disfuncția majoră a individului care sforăie este incapacitatea de a ajunge la mijlocul armonios dintre a da și a lua, dintre inspirație și expirație, alternând neregulat polii de manifestare și creându-și o aritmie a vieții. Ei au un contact dereglat cu lumea exterioară, la nivel profund dorindu-și să fie singuri noaptea, respingând apropierea, ținându-i pe toți ceilalți, inclusiv pe partener/ă la distanță de corpul lor. Astfel sforăitul devine un mecanism de apărare în timpul nopții, deoarece în timpul zilei individul nu reușește să obțină spațiul și respectul considerat cuvenit.

Dacă normele sociale ne impun anumite tipuri de interacțiuni, individul care sforăie își permite prin această boală să comunice într-o maniera brută, necizelată, dură tot ceea ce nu poate exprima conștient în timpul zilei.

Partea inconștientă a individului folosește sforăitul ca armă de a sancționa persoanele din jur din cauza unei pretenții inconștiente deranjante de dominare față de ceilalți, în special față de sexul opus. Aici identificăm că această boală se manifestă preponderent la bărbați, deoarece dezechilibrul lor interior este cu aspectul feminin al zilei, al vieții. Comunicarea lor devine paralizată, deconectată de la oxigen dar și de fluxul pranic. Aprovizionarea cu energie este temporar paralizată, astfel întrerupând trăirea unității și a ciclului viață-moarte.

Ca modalitate de abordare a sforăitului am constatat ca eficientă fiind îndreptarea atenției către polul negativ feminin, aducând în lumina zilei comunicarea coerentă și rafinată, prin găsirea unor noi modalități de exprimare. Este importantă recunoașterea intenției de dominare asupra celorlalți și identificarea unor noi modalități de exercitare a puterii într-o manieră ecologică. Situația se poate echilibra doar prin profunda înțelegere și acceptare a faptului că armonia constă din cele două jumătăți ale realității și ca este dependentă de echilibrarea contrariilor și acceptarea profundă a ciclului viață-moarte, deoarece nimic nu moare, totul se transformă.

Vedem prin acest exemplu ca lumea noastră profund interioară și felul în care ne raportam la Univers și la mecanismele sale ne poate declanșa o formă de boală cu singurul scop de a reintra în fluxul natural al vieții, prin acceptare și transformare și nu prin opoziție.