Fiecare persoană în parte deține aspecte diferite pe scara polarității, unele mai luminoase, altele mai întunecate, însă fiecare în parte cu o contribuție valoroasă la crearea personalității primare.

Toate acele aspecte luminoase și evoluate proprii vin ca susținere în dezvoltarea și educarea tuturor acelor părți ținute în întuneric, departe de ochii privitorului și chiar departe de propria persoană. Din păcate, condiționările religioase și sociale conduc într-un întuneric etern toate acele părți din voi ce se consideră într-un fel sau altul nedreptățite, neacceptate, nevalorificate.

Despre lumină este ușor de vorbit deoarece lumina este frumoasă, plăcută, plină de grație. Însă aceasta lumină conține toate acele părți din noi pe care am acceptat să le expunem, să le împărtășim, toate acele părți pe care noi le considerăm demne de expus.

Când ești în lumină vezi tot, vezi în depărtare, vezi ansamblul și îți place să fii văzut, admirat.

Lumina este cea care nu ascunde secrete, pentru ca totul este la vedere.

Însă ce facem cu acele părți din noi care stau în întuneric? Ce facem cu acele părți pe care le ascundem de noi înșine și nu pentru că sunt fundamental întunecate, ci pentru că nu știm cum să ne raportăm corect la ele?

Întunericul nu este opozabil luminii, ci complementar. Fără el lumina nu ar putea fi percepută ca lumină. Fără întuneric noi nu am putea experimenta o multitudine de situații, doar pentru simplul fapt că lumina conține concepte simple și clare. Întunericul vine și complică viața noastră doar din simplul motiv că are nevoie să fie luminat din unghiul corect.

Felul în care ne raportăm la anumite evenimente și trăiri duce acea parte din noi în lumină sau în întuneric. Dacă acceptăm și ne asumăm ceea ce am experimentat, reacții, acțiuni, decizii, acea parte din noi stă în lumina fără să fie judecata. Nu este nici bună, nici rea, ci pur și simplu este, pentru toata lumea să o vadă.

Atunci când însă nu știm cum să ne raportăm la o situație, o trăire, o decizie, vom tinde să ascundem în întunericul personal această parte care devine conflictuală la nivel profund interior. Nu este nici bună, nici rea, ci pur simplu ne este greu să o înțelegem, să o acceptăm și, în funcție de credințele și valorile care ne guvernează viața, vom tinde să renegăm tot ceea ce nu se aliniază cu ceea ce noi suntem pregătiți să expunem la lumina zilei.

Totalitatea disfuncțiilor unei persoane are rădăcină profund ancorată în întunericul personal. Disfuncția vine ca mecanism de angrenare a vieții, a forței vitale în toate acele părți din noi care vor să se miște, să se transforme. Întunericul nu este rău doar pentru că ne creează opoziții. El este fundamental bun pentru evoluția noastră personală și fundamental bun pentru asigurarea circuitului natural al vieții.

Întunericul poate fi și o zonă de confort pentru unii, considerând lumina amenințătoare, generând în ei o frică de ieșire la rampă, de expunere. Aici frica profundă este de neacceptare a părții luminoase, deoarece ea se opune a tot ceea ce înseamnă întunericul. Iar întunericul nu înseamnă privat, intim, deși poate căpăta și această conotație, ci înseamnă neștiut, necunoscut, neluminat. De aici a apărut și termenul de iluminare.

Revenind la aspectele personale din întuneric, este important de menționat că ele sunt singurele care atrag în viața noastră evenimente, oameni și trăiri care să reflecte acest conflict interior. Lor li se suprapun programele de vinovăție și rușine, refuzând categoric să privim în direcția în care, la un moment dat, o parte din noi s-a separat supusă fiind unei traume emoționale sau psihologice.

Citisem undeva că întunericul nu are conștiință. Nimic mai fals din perspectiva mea! Nu numai că are conștiință, putere și pârghii de manifestare, dar mai tine și scorul foarte precis, precum un auditor financiar.

Întunericul se naște din procesul de înțelegere și integrare a mecanismelor Universului. Uneori, la nivel de spirit, pentru a putea înțelege aceste mecanisme, ne situăm voluntar pe scara polarității tinzând către minus infinit, cu singurul scop de a învăța prin comparație, prin contrast. Sufletul, la nivel profund este lumină pură, scânteie divină sau particula lui Dumnezeu. Însă, pentru a se putea dezvolta, are nevoie să experimenteze între lumină și întuneric toate posibilitățile, pentru a-și putea defini o individualitate, ca mai apoi să se reunească cu Sursa aducând o bogăție de cunoaștere și înțelepciune.

Universul este acea inteligență primordială care se auto experimentează la infinit, găsind și experimentând toate posibilitățile. Se spune că orice formă de energie cu conștiință de sine ține să se extindă, să cucerească noi teritorii explorând toate posibilitățile care i se deschid, cu singurul scop de a se defini. Uneori poate suna a nevoie de dominație, însă explorarea posibilităților aduce în câmpul energo informațional o experiență ce nu poate fi ștearsă și nu poate fi anulată.

Întunericul va tinde în permanență să se echilibreze cu lumina și va tinde în permanență spre lumină, spre cunoaștere. Va vrea mereu să fie descoperit și văzut, iar în acest proces se va transforma el însuși în lumină, nu în sensul pe care îl cred mulți, ci în sensul de experiență recunoscută, acceptată și integrată.

Cam așa, la nivel personal, toate acele părți din noi pe care nu vrem să le vedem, să le recunoaștem, vor insista să fie văzute și auzite până în momentul în care vor fi eliberate. Da, ele vin la pachet cu traume, disfuncții și programe ce nu mai ajută individul în evoluția sa, însă vin la pachet cu un potențial fantastic de transformare, cu calități și puteri, care, luminate și integrate corect, vor ridica individul pe o nouă treaptă de conștiință.

Primul pas constă în disponibilitatea de a vedea la noi înșine acele părți care ne tulbură. Sinceritatea este singura unealtă care funcționează în acest demers. Apoi evident acceptarea și practicarea non judecății. Toate aceste părți ale noastre ținute în întunerec au nevoie să fie ghidate spre cum pot vedea lumea din alt unghi și cum se pot manifesta spre binele tuturor. Au nevoie de noi canale de manifestare și noi moduri de exprimare astfel încât ele să devină o cale susținătoare și nu un impediment generator de opoziții și blocaje.