Se vorbește mult despre nevoia de intimitate, despre cum percepe fiecare acest concept, despre necesitatea ei indispensabilă pentru o relație funcțională.

Însă, în realitate, oricât ne-am strădui să stabilim un raport de intimitate cu un partener și oricât de mult ambii căutăm același lucru, vorbim limbi diferite.

Intimitatea începe în noi. Începe cu capacitatea noastră de a ne privi într-o oglindă, dezbrăcați de frici, tipare și încrâncenări. Începe acolo unde minciuna și iluzia se opresc și adevărul și acceptarea își fac locul.

Privește-te dezbrăcat într-o oglindă. Este important să începi prin a-ți șopti ca ești în siguranță, ca privirea ta va fi doar un fin observator, fără să judece, fără să eticheteze. Inspiră profund și când ești pregătit, deschide ochii!

Bună! Cine ești tu? Urmărește-ți conturul corpului, formele, culoarea. Observă ce emoție apare de fiecare dată când îți odihnești privirea asupra uneia din părțile corpului tău. O judeci, o respingi, îți ferești privirea? Lasă acea parte să îți vorbească! Da-i voie să spună ce o doare, ce simte, ce gândește, cum se simte. Pune-ți mâna pe acea bucățică din tine și, așa cum făceau mama sau bunica ta când te loveai, ia toată durerea cu o simplă mângâiere!

Vezi ce amintiri poartă fiecare parte a corpului tău. Pot fi amintiri despre oameni, situații, momente frumoase sau momente în care ai acționat într-un anumit fel. Pot fi resentimente sau zâmbete într-o singură părticică din tine. Pot apărea sentimente pe care le credeai de mult îngropate. Dă-ți voie să observi, iar tot ceea ce te perturbă, permite-ți să eliberezi. Nu există bine și rău, corect sau greșit! Există doar acțiuni, emoții, idei ce pot fi întâi acceptate și apoi eliberate.

Adu iubirea în fiecare parte din tine care are nevoie. Și a te iubi pe tine înseamnă să accepți că undeva, cândva, tot ceea ce ai fost, era doar un pas pe drumul devenirii tale.

Tot ceea ce a venit din exterior și s-a atașat de o parte din tine a venit ca să îți arate unde tu deja ignorai sau judecai. Dizolvă tot ceea ce nu-ți aparține și lasă tot ceea ce ești, cu lumina și întuneric să iasă la suprafață. Nu ești nici bun, nici rău, doar ești!

Daca există vreo parte din tine care chiar nu-ți place și știi că poți face ceva să o schimbi, propune-i un plan de schimbare, cu pași concreți. Cere-i acceptul ca această direcție nouă să fie pusă în mișcare. Amintește-ți să nu te judeci! Există vreo perspectivă, vreun unghi nou din care să te privești? Ești sigur ca ceea ce vezi este realitatea? Sau este ea distorsionată de ceea ce ai fost învățat să vezi? Ia-ți timp și dă-ți timp!

Cum te simți când cel/cea din oglindă se uită la tine? Cum simți privirea? Este critică, luminoasă, curioasă sau este ezitantă? Unde anume nu-ți place să te privească și de ce? Ce încerci să ascunzi?

Rămâi în fața oglinzii până când apare sentimentul de acceptare, de iubire, un zâmbet.

Spune-i celui/cea din oglindă că îl/o iubești! Repetă exercițiul până când vei resimți bucuria anticipării de a te întâlni cu tine.

Ca orice obicei și acesta, de a te privi dincolo de tot ceea ce crezi că ești, are nevoie de practică până ajungi la un rezultat satisfăcător.

Și acum, după ce gândul de a te întâlni cu tine îți aduce bucurie, hai să ne întâlnim cu un partener!

Îți amintești cum Tu din oglindă îți dădeai fiori? Îți era frică ca acel Tu din oglindă să nu te judece, să nu-ți vadă imperfecțiunile și întunericul? Exact la fel simte și partenerul tău.

De data aceasta tu ești oglinda pentru partenerul tău. Cu cât îi vei permite să te privească, să te atingă, să te descopere, cu atât se va simți mai în siguranță să o facă și el/ea.

Ne este teamă că dacă cineva ne privește ne va vedea rănile, cicatricile, sensibilitățile și fricile. Ne este teamă că dacă suntem priviți cu atenție, se va vedea direct în sufletul nostru, iar atunci, vom fi vulnerabili, expuși, complet nuzi în fața cuiva care poate să decidă că nu ne place, că nu are nevoie de noi. Nu ne gândim pentru o clipă că ceea ce noi vedem ca o slăbiciune poate fi, privită prin alți ochi, o putere. Nu concepem că ceea ce noi vedem ca o cicatrice, prin alți ochi, poate fi admirată ca o opera de artă.

Nu înțelegem cum cea mai mare frică a noastră, văzută prin alte filtre, poate genera iubirea privitorului. Și cel mai mult, nu anticipăm cum disponibilitatea de a ne arata în toate formele și culorile noastre, este în fapt, singura modalitate de a ne proteja.

Vulnerabilitatea noastră în fața unui partener îi spune „am încredere în tine!”. Vulnerabilitatea raportată la noi înșine ne spune “te iubesc!”.

Ne iubim oare suficient de mult încât să ne permitem să fim atât de intimi cu noi înșine, încât această legătură să fie indestructibilă indiferent cât de mulți ochi ne privesc?

Suntem atât de conectați la noi încât atunci când suntem față în față cu un partener tot focusul să se îndrepte spre câtă bucurie putem resimți împărtășindu-ne altcuiva?

Când sunteți față în față cu un partener, ce este mai important? Cum mă simt și ce vreau să simtă? Sau cum ne simțim goi, fiecare cu el însuși și fiecare în raport cu goliciunea celuilalt?

Nu cred ca există ceva mai frumos decât să pun în mâinile partenerului o parte din mine care poate doare și printr-un sărut sau o mângâiere, acea durere să dispară pentru totdeauna.

Suntem învățați să scoatem în față acele părți din noi care sunt rezolvate, de care suntem mândri și le purtăm ca pe decorații, luând ochii prin strălucirea lor de la toate acele părți care încă nu și-au găsit liniștea sau bucuria de a fi. Credem astfel că ne protejăm, însă, în realitate, ne privăm de posibilitatea ca acele parți să fie acceptate și iubite.

Să nu credeți că a sta gol cu adevărat în fața cuiva nu vine la pachet cu frici, cu îndoieli, cu sensibilitate. Însă bucuria este și mai mare dacă partenerul pe care ți l-ai ales în această călătorie este dispus să aducă lumina și iubire acolo unde tu nu poți singur/singură.

Relațiile sunt provocatoare, corect! Însă lupta este opțională! Și când încetăm să ne mai luptam cu partenerii, abia atunci putem discuta de intimitate.

Ce ar fi necesar, obligatoriu, din punctul meu de vedere, pe lângă lipsa hainelor, ar fi deschiderea de a te lăsa privit, atins, simțit, auzit!

Intimitatea cu tine decide cum va arata relația ta cu altcineva. Intimitatea cu altcineva decide cum vei arata tu în urma experienței respective!